Salvator din Pasiune: 22 de voluntari noi la ISU Argeș

06 August 2016

Astăzi, la sediul inspectoratului, a avut loc deschiderea programului de pregătire a voluntarilor înscriși în
proiectul „Salvator din Pasiune”, inițiat, la nivel național, de Inspectoratul General pentru Situații de
Urgență.

Începând de azi, pompierilor argeșeni li se vor alătura 22 de voluntari în situații de urgență.
Aceștia au fost selectați în urma parcurgerii etapelor de depunere a dosarelor și analizării acestora de către
comisii specializate.

Ulterior parcurgerii programelor riguroase de pregătire, voluntarii vor putea participa la misiuni de
intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi
angrenați în diverse acţiuni.

Voluntarii provin din toate categoriile socio-profesionale si au vârste cuprinse între 18 și 49 de ani. 

În perioada următoare, participanții vor desfășura cursuri introductive privind structura, misiunile și
atribuțiile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor parcurge noțiunile de prim ajutor de bază
în cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență de la Detașamentul
de Pompieri Bradu.

Proiectul „Salvator din pasiune” urmărește susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării,
solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat
comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.


Trust Media Impact logo