S-a lansat prima infrastructură națională de colectare a inhalatoarelor folosite de la pacienți

16 Mai 2017

De astăzi, românii care suferă de boli respiratorii și folosesc inhalatoare au la dispoziție prima infrastructură națională de colectare a acestui tip de deșeuri medicale. Programul este unic în România și reprezintă o inițiativă de responsabilitate față de mediu. Șase inhalatoare folosite și aruncate la gunoi generează aceeași amprentă de carbon ca o mașină condusă în jurul lumii. Pacienții pot aduce inhalatoarele goale, de orice tip, în recipientele de colectare amplasate în farmaciile Ropharma, Richter sau Sensiblu din țară, pentru a fi eliminate ulterior din natură.

GSK România lansează la nivel național prima infrastructură de colectare a inhalatoarelor folosite direct de la pacienți, cu scopul de a reduce emisiile cu efect de seră și amprenta de carbon, de a limita acumulările de deșeuri și de a proteja sănătatea populației, prin evitarea contaminării solului cu potențiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator.

Programul Colectăm Inhalatoare a fost derulat în fază pilot în 2013 – 2014, timp de șase luni, numai în București, iar circa 7000 de inhalatoare folosite au fost aduse de pacienți pentru colectare și eliminare.

În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 tone de CO2 într-un an. Altfel, această cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs în decurs de un an de 2.831 hectare de pădure de stejari – adică de 25 de ori mărimea Parcului Herăstrău din București.

Începând din mai și până în decembrie 2017 inclusiv, românii pot aduce inhalatoarele folosite sau expirate, de orice tip sau marcă, în cele peste 200 de puncte de colectare amplasate în farmaciile Ropharma, Richter și Sensiblu din întreaga țară pentru a fi eliminate ulterior definitiv din natură. Lista completă a farmaciilor este disponibilă pe www.colectaminhalatoare.gsk.ro. Infrastructura este disponibilă și în Argeș.


Trust Media Impact logo