RECOMANDĂRI: Ce trebuie să știe turistul român plecat în străinătate?

23 Decembrie 2016

Dacă plănuiești să-ți petreci sărbătorile de iarnă pe alte meleaguri decât cele românești, ar fi bine să ai câteva informații necesare înainte să tragi ușa în urma ta. Spre exemplu, știai că în unele țări centura de siguranță trebuie purtată obligatoriu și de cei care stau pe locurile din spate, iar poliția ia foarte în serios respectarea acestei obligații? Sau că în altele se plătește o taxă pentru fiecare autostradă traversată și deținerea unor aparate antiradar este considerată infracțiune?

Cu ajutorul ghidului de iarnă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), ți-am făcut o scurtă sinteză cu tot ceea ce te interesează indiferent dacă ai ales să călătorești iarna asta, cu avionul sau cu mașina personală, în spațiul european.

Înainte de toate, cel mai important lucru este să le spui celor dragi ție unde anume vei pleca, iar aici ne referim la date cât mai concrete: în ce oraș, la ce hotel, în ce perioadă ai cazarea, când vei zbura și, eventual, chiar numele zborului. Informarea celor dragi este importantă în primul rând pentru aceștia, pentru ca, în cazul în care ți se întâmplă ceva, să dețină date cât mai concrete pe care să le poată furniza autorităților.

În orice caz, ar trebui să știi că toți cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătoreşte în siguranţă” a MAE-ului (poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Interesează-te de condițiile de zbor dacă pleci cu avionul

Dacă te vei deplasa cu avionul, ar fi bine, înainte de a ajunge la aeroport, să mai verifici o dată condițiile de zbor pe care ți le impune compania cu care vei călători. Asigură-te că știi ce produse și ce cantități de lichide poți lua în bagajul de mână.

Iar dacă tot am menționat bagajul de mână, trebuie să mai știi și că unele companii de zbor au condiții mai limitate cu privire la bagajul de mână gratuit - compania Wizz Air, spre exemplu, îți oferă gratuit în prețul biletului un bagaj de mână relativ mic ca dimensiuni, pe când cei de la Ryan Air îți oferă posibilitatea de a lua după tine în cabină atât geanta personală, cât și un alt bagaj de mână.

Orice cadou pe care vrei să-l duci cuiva din străinătate, dacă este ambalat, ar sta mai bine în bagajul de cală, decât în cel de mână. De ce? Pentru că în bagajul de mână produsele nu trebuie să fie ambalate în hârtii de cadouri etc., iar cei de la control îți vor rupe cel mai probabil ambalajul ca să vadă conținutul. De asemenea, deși poate părea evident, nu ai voie să transporți petarde sau tot felul de artificii și pocnitori.

Cei care merg la schi și vor să-și aducă echipamentul personal trebuie să știe care sunt condițiile generale de transport ale companiei pentru astfel de obiecte. De cele mai multe ori transportul lor va presupune costuri suplimentare deloc de neglijat.

Cei care vor să călătorească în Franța cu avionul ar face bine să se informeze înainte cu privire la eventualele greve ale transportatorilor francezi și care le-ar putea nărui planurile de vacanță. Într-o notă ușor umoristică, ar trebui să știți că, în Franța, gravele de orice fel se întâmplă aproape săptămânal.

Ce trebuie să știi dacă pleci cu mașina

Drumul cu autoturismul, mai ales în condiții meteo îngreunate și dacă e vorba de distanțe foarte mari, îți solicită o conduită mult mai disciplinată la volan. Regulile conducerii preventive impun ca, în astfel de situații, să faci opriri dese pentru odihnă și să eviți să conduci noaptea, ca să nu mai spunem de adaptarea vitezei la condițiile de drum. Nu ar fi o mare tragedie dacă ar trebui să-ți amâni cu o zi, să spunem, sejurul la schi, dacă se anunță condiții meteorologice vitrege în ziua planificată pentru plecare.

Normele de circulație sunt - sau ar trebuie să fie - destul de cunoscute până la frontieră, dar odată ce treci granița României ar fi bine să îți amintești că ești sub incidența regulilor din statul străin în care te afli. Asta înseamnă să te documentezi înainte cu privire la anumite prevederi importante în materie de reguli de circulație, de acte necesare pe care trebuie să le ai asupra ta, de lucruri pe care poți sau nu poți să le transporți sau în ce cantități sunt admise.

Numeroase persoane s-au plâns în Forumul AvocatNet.ro de problemele cu legea pe care le-au întâmpinat pe drumurile din străinătate, iar lipsa de informare s-a dovedit a fi un aspect determinat aproape întotdeauna.

Iată o scurtă trecere în revistă a aspectelor importante pe care ar trebui să le iei în seamă dacă pleci cu mașina în:

Austria: va trebui să cumperi de la punctele de trecerea frontierei/benzinării/magazinele de difuzare a presei o vinietă, iar prețul acesteia pornește de la 8,70 de euro (8,90 euro de la 1 ianuarie 2017) pentru zece zile; vinieta se lipește în mod obligatoriu pe parbrizul mașinii, la loc vizibil, altfel amenda este de 120 de euro; aparatele antiradar sunt interzise; este obligatoriu să ai anvelope de iarnă și să circuli cu farurile aprinse în tot timpul deplasării; limitele maxime de viteză sunt: 50 km/h în localităţi, 100 km/h pe şoselele rapide şi pe drumurile naţionale, 130 km/h pe autostrăzi; Bulgaria: vinieta poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinării sau de la la poştă, iar prețul diferă în funcție de categoria de vehicul și de perioada de valabilitate (pentru șapte zile, spre exemplu, pentru un autovehicul din categoria Euro 0, I, II se plătesc 87 de leva, adică aproape 200 de lei); folosirea aparatelor antiradar este interzisă, iar anvelopele de iarnă sunt recomandate, în timp ce lanțurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiții și pe unele tronsoane de drum; limitele de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara localităţilor, 140 km/h pe autostrăzi; Elveția: la intrarea în Elveţia este posibilă verificarea stării autoturismului, astfel încât acesta să corespundă normelor tehnice conform reglementărilor legale elveţiene; vinieta costă aproximativ 40 de euro și poate fi cumpărată de la punctele de trecere a frontierei, fiind obligatorie lipirea ei pe parbrizul mașinii; este indicată folosirea cauciucurilor de iarnă, iar centura de siguranță este obligatorie pentru toate locurile din mașină (amenzile pentru cei care stau în spate și nu poartă centură sunt destul de mari); deținerea și folosirea aparatelor antiradar constituie infracțiune, iar limitele legale de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 80 km/h în afara localităţii, 120 km/h pe autostrăzi; Franța: anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii, iar toate autostrăzile din Franța sunt supuse unei taxe, variabilă în funcție de distanță și de regiune; aparatele antiradar sunt interzise, iar amenda se poate ridica până la 1.500 de euro; exact ca în Elveția, portul centurii de siguranță este obligatoriu pentru toate locurile din mașină; în localități, limita de viteză este de 50 de km/h, iar pe autostrăzi - de 130 km/h; Germania: aparatele antiradar sunt interzise, precum și folosirea telefonului mobil la volan; parcarea este permisă numai în locurile speciale, contra-cost (tichetele se cumpără de la aparatele de taxare din parcări sau de la centrele de difuzare a presei); din rațiuni de protecția mediului, în anumite zone nu se poate circula decât dacă autovehiculul are placheta “Feinstaubplakette”; pentru a procura o astfel de plachetă, poți merge la oficiile de înmatriculare a vehiculelor, iar lipsa ei poate aduce amenzi de 40 de euro pentru fiecare zonă delimitată ecologic în care circuli fără ea (Berlinul este, spre exemplu, o zonă delimitată ecologic și unde se poate circula doar având o atare plachetă); în ceea ce privește limitele de viteză, acestea sunt: 50 km/h în localităţi, 70-100 km/h în afara localităţilor, 130 km/h pe autostrăzi; Italia: accesul pe autostrăzi este permis doar dacă achiți taxele specifice, iar cartea verde este obligatorie; în plus, pe autostrăzi amenzile nu pot fi plătite cu cardul, iar neplata acestora poate atrage punerea sub sechestru a mașinii (costurile pentru recuperarea ei nu sunt deloc neglijabile); aparatele antiradar sunt interzise, iar limitele de viteză sunt mai variate ca în alte țări, după cum urmează: pe străzi urbane (centrul localităţilor) – 50 km/h, pe străzi urbane de periferie („circonvallazione” - centură) – 70 km/h, pe drumuri extraurbane (provinciale şi statale) – 90 km/h, pe drumuri extraurbane principale (cu caracteristici de autostradă) – 110 km/h, pe autostrăzi – 130 km/h; Ungaria: accesul pe autostradă se face în baza unei viniete, care poate fi achiziţionată de la punctele de trecere a frontierei, de la benzinăriile din Ungaria, benzinării Mol din România sau online, iar prețul pentru o săptămână este de circa 10 euro; lanţurile pentru zăpadă sunt obligatorii în anumite condiţii, iar aparatura antiradar este complet interzisă; limitele de viteză sunt următoarele: 50 km/h în localităţi, 90 km/h în afara localităţilor, 110 km/h pe şoselele rapide,130 km/h pe autostrăzi; Informații utile pentru urgențe

Ghidul MAE prevede, de asemenea, pentru fiecare dintre aceste țări, informații mai detaliate cu privire la soluțiile pe care le ai la dispoziție în cazul în care ai suferit un accident auto, rămâi fără actele de identitate și alte situații de urgență. În cazul în care ai nevoie de asistență, numerele de urgență pentru Austria, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Ungaria se regăsesc în documentul anexat acestui articol. De asemenea, redacția AvocatNet.ro a realizat un material cu informațiile necesare atunci când ai un accident de mașină în străinătate și care poate fi consultat aici.

În privința îngrijirilor medicale, este recomandat să ai o asigurare medicală de călătorie, dar și să îți procuri cardul european de sănătate înainte să pleci din țară. Cardul este necesar pentru a putea plăti pentru îngrijiri medicale și pentru medicamente tot atât cât plătesc și cetățenii asigurați ai acelui stat străin.

Cât privește medicamentele, două aspecte importante trebuie reținute: în primul rând, multe dintre statele de mai sus fac controale serioase privind medicamentele pe care le avem asupra noastră la trecerea frontierei, ori la controlul bagajelor de mână (recomandarea celor de la MAE este ca medicamentele să se regăsească în ambalajele lor originale, nu scoase din foliile sau cutiile lor).

În al doilea rând, cei care au nevoie de medicamente trebuie să știe că, în toate aceste țări, antibioticele nu se eliberează fără rețetă. Pentru mai multe detalii despre posibilitatea de a lua medicamente în străinătate pe bază de rețetă de la medicul român, puteți consulta acest articol.

Important! În Uniunea Europeană și în Elveția numărul de urgență general este 112


Trust Media Impact logo