Investiții importante la Valea Iașului

10 August 2016

Cu patru mandate câștigate și încă patru ani în fruntea comunității Valea Iașului, edilul Nicolae Barbu spune că perioada 2016-2020 va aduce cel puțin aceleași realizări în comună ca până acum. Rezultatul muncii de-a lungul anilor reprezintă investițiile și realizările care astăzi se văd și sunt folositoare comunității din Valea Iașului.

Investiții finalizate sau în curs de finalizare

Printre investițiile finalizate se află două grădinițe cu program prelungit în satele Ungureni și Mustățești, grădinițe în care se dorește începerea activității din toamnă și un dispensar uman, în satul Ungureni. Tot în această perioadă se realizează curățenia și igienizarea de vară la cele două școli din comună, Școala Generală Valea Iașului și Școala Primară Mustățești. Totodată, s-a realizat asfaltarea drumului comunal 259 Ungureni- Borovinești - 2,7 km, drumul local Mustățești - Valea Uleului - 850 de metri, drumul local Valea Iașului, - 1,1 km cuprinzând străzile Nuculeț - 600 de metri și Călinești - 500 de metri. Unul dintre obiectivele importante ale edilului Nicolae Barbu este centrala fotovoltaică, proiect care a prins contur și care în aproximativ o lună va deveni functional. Toate aceste investiții au fost finalizate în proporție de 90 % până la data alegerilor. Urmează recepția lor în cel mai scurt timp și vor fi puse la dispoziția cetățenilor.

Pentru noul mandat, primarul comunei Valea Iașului, Nicolae Barbu are ca țintă:
“Execuția a 17,2 km de canalizare, preponderent în satele Bărbălătești (100%), Borovinești (100%), Cerbureni (70%) și în satele Valea Iașului, Ungueni, Mustățești și Valea Uleului (între 5 și 10%). Urmărim asfaltarea a încă 18 km de drumuri comunale și locale. Aceste două obiective sunt importante cel puțin acum la început de mandat, dar vom avea și altele în funcție de propunerile pe care le mai fac cetățenii.", a declarat primarul comunei Valea Iașului Nicolae Barbu.

Mesaj pentru locuitorii comunei:

"Eu, împreună cu echipa mea, le mulțumim foarte mult cetățenilor pentru că ne-au ales ca în perioada 2016-2020 să conducem această localitate și îi asigurăm că așa cum în perioada 2012-2016 am reușit să realizăm ceea ce ne-am propus, ne străduim ca și în perioada care urmează să fim măcar la același nivel. Faptul că am avut cel mai bun scor de când candidez, și anume 59 % din voturile electoratului, iar următorul plasat a avut 22 %, este cea mai mare difierență din cele patru mandate pe care le-am câștigat. Acest lucru dovedește că am făcut treabă, iar cetățenii au constatat că merit împreună cu echipa mea să-i mai conducem patru ani și să realizăm lucruri din ce în ce mai bune. ", a transmis Nicolae Barbu, primarul comunei Valea Iașului.

sursa foto: ziarulargesenilor.ro


Trust Media Impact logo