Floarea de colț, exponatul lunii august la Muzeul Județean Argeș

07 August 2016

Muzeul Judeţean Argeş expune în luna august, în cadrul micro-expoziției „Exponatul lunii”, Floarea de colţ (Leontopodium alpinum Cass). Astfel, Muzeul Judeţean Argeş tezaurizează o colecţie botanică de aproximativ 25.000 de coli, cu specii de plante rare, relicte, endemice şi monumente ale naturii. Printre acestea se află şi Leontopodium alpinum Cass (floarea de colţ, floarea reginei, steluţa) specie ce aparţine familiei Asteraceae. Tulpina este subţire, lanat-tomentoasă. Pe tulpină se prind frunzele înguste de asemenea lanate. În vârful tulpinei se află binecunoscuta stea albă care pare a fi o floare. În realitate, inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe. Aceasta este formată din până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Apare mai ales insular pe roci calcaroase. Este relict glaciar (fosilă vie), în prezent fiind într-un lent proces de dispariţie. În România este specie ocrotită încă din anul 1931.

 


Trust Media Impact logo