Conducerea DSP Argeș: “Sperăm să nu mai crească numărul bolnavilor cu rujeolă!” Din februarie, județul Argeș nu dispune de vaccin ROR

17 Mai 2017

În perioada 24 aprilie – 30 aprilie, anul curent, Direcția de Sănătatea Publică Argeș celebra Săptămâna Europeană a Vaccinării sub sintagma globală a campaniei „Vaccinurile sunt benefice!”. Reprezentanții DSP Argeș invitau cu generozitate populația să se vaccineze! Tot în Săptămâna Europeană a Vaccinării argeșenii duceau lipsă de vaccin hexavalenet care, ulterior, a apărut pe piața argeșeană, după cumplite încercări ale părinților de a-l găsi pentru a-și vaccina copiii nou-născuți. Insuficient, de altfel, pentru suferința părinților, dar și pentru viitorii părinți. Dozele de vaccin nu satisfac nevoile tuturor argeșenilor, potrvit directorului adj. al DSP Argeș, Adrian Stoica.

3.280 de doze de vaccin ROR vor ajunge în Argeş

Mâine, la DSP Argeș, vor ajunge și dozele ROR (n.r. contra rujeolei, oreionului și rubeolei). În cadrul Programului Național de Vaccinare au fost repartizate pentru județul Argeș 3.280 de doze, care urmează să fie ridicate de către medicii de familie din teritoriu, în perioada imediat următoare.

“Mâine (n.r. joi, 18 mai, anul curent) mergem să le ridicăm. Am primit 3.280 de doze. La nivelul județului, sunt patru cazuri confrmate cu rujeolă cu vârste între 4 luni și 28 de ani. Sperăm să nu mai crească numărul. ”, a declarat pentru Eveniment Argeșean, Sorina Honțaru, director DSP Argeș.

Epidemie de rujeolă în țară

De precizat faptul că, argeșenii duc lipsă de vaccin ROR din luna februarie, anul curent. În prezent, în Argeș, sunt patru cazuri confirmate cu rujeolă, iar la nivel național este epidemie. De la debutul epidemiei au fost înregistrate 21 de decese la bolnavii cu rujeolă nevaccinați, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese. Potrivit Agerpes, epidemia de rujeolă care durează din septembrie 2016 este consecința scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (n.r. doza I) și 93 la sută (n.r. doza II) în 2001, la 86 la sută — doza I, respectiv 67 la sută — doza II în 2015. Până în 14 aprilie 2017 s-au înregistrat 4.793 de cazuri și 21 de decese, boala afectând 38 de județe printre care şi Argeş.


Trust Media Impact logo