Atenție, se fură biciclete! Vezi sfaturile polițiștilor

04 August 2016

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Investigaţii Criminale Mioveni au identificat pe N.R.T., de 20 de ani şi doi minori, de 15 ani, toţi din oraşul Mioveni, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că aceştia, în data de 26 spre 27 iulie a.c. ar fi sustras o bicicletă lăsată neasigurată în faţa unui imobil situat în oraşul Mioveni.

Bunul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar în cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Pentru a preveni comiterea furturilor de biciclete, poliţiştii recomandă:

- Nu vă lăsaţi bicicleta neasigurată şi nesupravegheată. Furtul unei biciclete neasigurate se comite în timp foarte scurt.
- Folosiţi sisteme de asigurare a bicicletei cât mai solide, cu lacăt antifurt şi eventual, cu sistem de alarmare sonoră.
- Păstraţi actele de provenienţă ale bicicletei. În cazul în care vă va fi sustrasă, trebuie să le prezentaţi la poliţie şi vă ajută la recuperarea acesteia.
- Memoraţi însemne particulare ale bicicletei dumneavoastră (zgârieturi, lovituri, uzuri etc.). pentru a o putea recunoaşte.
- Nu vă lăsaţi în coşul bicicletei, diferite bunuri ori bagaje (genţi, serviete, portofele, telefoane mobile).
În cazul în care sunteţi victima sau martorul unui furt, nu ezitaţi să anunţaţi Poliţia, apelând numărul unic de urgenţe 112.


Trust Media Impact logo