ANM:Urmează patru zile de foc

28 Iulie 2016

De astăzi, 28 iulie și până duminică, 31 iulie, meteorologii anunță caniculă și disconfort terminc. În intervalul menţionat, în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36...37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, în zilele de joi și vineri (28 și 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 și 31 iulie) îndeosebi în est, centru și zona de munte.


Trust Media Impact logo