(VIDEO Reportaj) Sute de oameni la Sărbătoarea Narciselor de la Negrași! Cântec, joc și voie bună pe tărâmul florilor

09 Mai 2017

Poiana narciselor din Negrași și-a dezvăluit și anul acesta spectacolul regal al naturii. Ajunsă la ediția cu numărul 49, sărbătoarea naciselor, devenită una dintre atracțiile importante de primavară, a adunat duminică in poiana din Negrași locuitori ai comunei si oaspeți veniți atât din județ, cât și din țară. Vizitatorii au admirat frumusețea narciselor care împanzesc rezervația.

A devenit tradiție ca de Sărbătoarea Narciselor localnicii să celebreze ziua comunei. Și la ediția de anul acesta, gazdele și oaspeții au avut parte de cei mai cunoscuți rapsozi ai Argeșului. Autoritățile locale au oferit celor prezenți toate ingredientele unei sărbători de neuitat, iar atmosfera a fost ca de fiecare dată plină de voie bună.

La Sarbatoarea Narciselor, eveniment de importanță națională, au participat și oficilaități. Ministrul Șerban Valeca, deputați, conducerea Consiliului Județean Ages, consilieri județeni și politicieni au răspuns prezent invitaței.

Milioanele de petale, dar și parfumul îmbietor i-au făcut pe cei prezenți să se bucure de o zi însorită în natură și, de ce nu, i-au determinat să imortalizeze momentul. Selfi-urile cu narcisele au fost nelimitate și gratuite.

La Negrași a fost și joc, a fost și cântec, a fost și poezie. Grătarele au sfârâit, iar ritmurile săltărețe i-au binedispus pe petrecăreții care au încins o sârbă de zile mari.

Tot în cadrul evenimentului au fost premiate și cuplurile longevive care au împlinit 50 de ani de iubire și devotament.

Poiana Narciselor face parte din lista ariilor importante de protecție și conservare a plantelor din Europa, fiind nominalizată în cadrul unui Program Internațional, dezvolatat de către organizațiile mondiale implicate activ în protecția plantelor considerate rarități ale naturii.

Vezi, mai jos, VIDEO Reportaj

Media


Trust Media Impact logo