UPIT sărbătoreşte Ziua Studenţilor Internaţionali!

16 Mai 2017

La Univesitatea din Piteşti învață studenți străini din 29 de țări

În această săptămână Universitatea din Pitești va sărbători Ziua Studenților Internaționali. Evenimentul este organizat de Facultatea de Științe ale Educației a Universității din Pitești și de anul pregătitor al Compartimentului de Studenți Internaționali de la UPIT. Aniversarea va avea loc vineri, 19 mai, de la ora 10.30, la Teatrul „Alexandru Davila”.

Deschiderea evenimentului va fi marcata de rectorul Universității din Pitești, Dumitru Chirleşan. Printre altele, studenţii internaţionali vor cânta, vor recita, vor prezenta o scenetă umoristică, prinzându-se la final şi într-o horă românească.

În anul pregătitor la Universitatea Pitești învață peste 100 de studenți internaţionali. Lor li se adaugă studenţi străini care au rămas aici la studii de licență, masterat sau doctorat. Studenții de peste hotare de la UPIT provin din 29 de țări, cum ar fi: Albania, Algeria, Franța, Grecia, Afganistan, Iran, Iordania, Irak, Maroc, Palestina, Siria, Vietnam.

Printre cei invitaţi la eveniment se numără reprezentanţi din partea ambasadelor, ai autorităţilor naţionale şi locale, studenţi şi alţi oaspeţi de seamă.


Trust Media Impact logo