Inedit! Picturi pe tricouri, creație originală a unei tinere din Argeș

23 Iulie 2016

Lecția de viață a unei tinere, transmisă prin pictură

 Are 24 de ani, este tânără și e argeșeancă de-a noastră, locuiește în Curtea de Argeș. Trăiește în culori și transmite căldură prin picturi însuflețite. Elena Cosmina Georgescu a studiat Seminarul Teologic ,,Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, secția Patrimoniu Cultural, clasa de pictură. Apoi, a urmat Facultatea de Științe Socio-Umane din Pitești, Specializarea Psihologie. De la vârsta de 7 ani, tânăra a simțit cum pictura o ajută să se descopere și invers, cum culorile îi atrag atenția și-i liniștesc mintea. Așa că, a ales să picteze. Pentru ea, ca și în viața de zi cu zi, pictura nu aduce reguli, ci impune libertate, nu separă, ci unește, nu ignoră, ci conturează. Pictura înseamnă viața unui artist așa cum simte să trăiască.

“Ce-i drept, pictura a apărut în viața mea, nu invers, și, totuși, ca să apară a fost nevoie să mă nasc și eu. Aveam 7 ani când am încercat să trasez linii pentru prima dată, să pricep cu mintea de atunci proporțiile, dar am început să plâng și am lăsat-o baltă. Cred că rațiunea lucrurilor a fost să nu am rațiune în ceea ce fac, să nu am reguli sau schițe. Am făcut o pauză până când am intrat la liceu. Apoi, am făcut o pauză și în liceu pentru că nu ascultam de nimeni, doar respectam regulile ce țineau de partea iconografică, dar și de acolo m-am sustras, deoarece consider că nu poți să o arzi aiurea și să mai tragi o dungă pe chipul unui sfânt”, a mărturisit Elena Cosmina Georgescu.

Picturile ei se traduc prin emoție

În familia Elenei mai există și alți membri pasionați de pictură. Creațiile ei sunt picturi colorate ce exprimă stări, emoții, viață, suflet, un întreg Univers.

Picturile artistei încep aici: “Și într-o zi, am mers la cumpărături într-un magazin și m-au atras efectiv niște culori textile, am pus mâna pe un tricou și am pictat pur și simplu, fără explicații și nici drept de apel”, a povestit Elena.

De atunci, oamenii îi adoră tricourile unicat cu mesaje optimiste și peisaje vii. Talentul ei a fost premiat la mai multe concursuri, a participat și la o licitație, dar și la evenimente caritabile.

,,Oh, Doamne!"

Întrebată ce o inspiră atunci când pictează, Elena a răspuns: “Oh, Doamne! Chiar acesta este raspunsul: ,,Oh, Doamne!". Crede în Dumnezeu și puterea Lui, crede că  orice ți-e dat, stă în spatele acestei puteri divine, dar și în cinstea ta de om drept și bun.
“Viața însăși e un vis, deci deja sunt în viață și îmi trăiesc visul…”
“Viața însăși e un vis, deci deja sunt în viață și îmi trăiesc visul de a fi, de a trăi. Nu am ceva anume. Până la urmă banii vin, realațiile vin și pleacă, îti dorești ceva până obții, apoi e interesant cum întreții și cum dai mai departe. Îmi place să privesc stări, oameni, clădiri, situații. Îmi place să citesc cărți și oameni”, a declarat Elena.

“Îmi doresc să trăim în așa fel încât să ne fie dor unii de alții”
Dacă unii tineri de astăzi privesc viața iresponsabil și amar, vânează pokemoni drept motiv să iasă din case, există și alt mod de existență prin care poți să alegi să trăiești. Această tânără ne dă un exemplu de viață. “Îmi doresc să ne trăim în așa fel încât să ne fie dor unii de alții și în acest fel să adunăm amintiri faine.”, a mai declarat Elena.

Mai jos, accesând Galeria de imagini, puteți vedea câteva dintre creațiile tinerei.
Picturile ei se găsesc și accesând pagina oficială de facebook - Elena Cosmina Georgescu- Haine de Inimă
https://www.facebook.com/coosminavision/?pnref=lhc

Galerie de imagini


Trust Media Impact logo