Astfel, copacii și stâlpii din parc se vor transforma în simeze pentru 36 de panouri ilustrând cărți poștale de la începutul secolului XX, din perioada 1900-1940, cu imaginile cele mai reprezentative ale Parcului Trivalea, selectate din colecția Muzeului Județean Argeș.
La deschiderea expoziției, alături de colectivul Muzeului Județean Argeș, au participat și vicepreședintele C.J. Argeș, Ion Mânzână, precum și viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu.
Fiecare fotografie a fost amplasată cât mai aproape de locul din parc ilustrat de aceasta sau de locul în care a fost poziţionat obiectivul aparatului de fotografiat acum un secol. Explicaţiile fiecărui panou sunt disponibile accesând codurile QR, pe telefonul smart.