500 de ani de la prima atestare documentară a comunei Râca

19 Iulie 2016

Marți, 19 iulie a.c., conducerea Primăriei Râca, Consiliul Local și cetățenii din localitate au sărbătorit 500 de ani de la prima atestare documentară a localității. Manifestările au început cu o slujbă de sfințire a apei din rețeaua publică a localității, rețea care se întinde pe 24 de kilometri și acoperă întreaga comună.


Cu aceeași ocazie s-a ținut și o ședință solemnă a Consiliului Local Râca, în cadrul căreia primarul Georgel Burcea a prezentat un scurt istoric al localității, dar a vorbit și despre dezvoltarea comunei și proiectele de viitor. La aniversarea a unei jumătăți de mileniu de la prima atestare documentară a localității Râca, a fost lansată și “Monografia comunei Râca” semnată de profesorul Ion Ionescu Bucovu.
La eveniment a participat și vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, care a înmânat autorităților locale o diplomă de excelență pentru întreaga activitate de dezvoltare a comunității și de promovare a tradițiilor.
”E o onoare pentru mine să particip la un asemenea eveniment. 500 de ani pentru o localitate - nu știu dacă este mult sau puțin, asta istoricii ne pot spune, dar știu că este un moment important pentru noi, cei care îl trăim astăzi. Uneori, prinși de problemele cotidiene ale vieții uităm să ne mai bucurăm, dar știu că este important să prinzi într-o viață un asemenea eveniment - 500 de ani, 1.000 de ani de atestare documentară a locului încărcat de istorie, unde te-ai născut, unde ai crescut și unde, la rândul lor, urmașii vor scrie istoria mai departe. Vă felicit și să vă dea Dumnezeu multă sănătate!”, a declarat vicepreședintele Ion Mînzînă.
Primul document în care apare numele comunei Râca este un hrisov emis de cancelaria lui Radu Mihnea-Voievod, la 14 iulie 1615, din care reiese că localitatea era vestită în vinărit și aparținea ca sat mânăstiresc, dăruit Mitropoliei de Târgoviște.
După anul 1968, odată cu noua împărțire administrativ teritorială, comuna Râca a devenit parte a comunei Popești. În anul 2003, se desprinde de localitatea Popești și redevine comună de sine stătătoare, având în componenţă satele Râca, Bucov şi Adunaţi.


Trust Media Impact logo