Primarul din Berevoeşti, Florin Proca, a primit trei sancţiuni în valoare totală de 7.500 de lei, secretarul comunei a primit tot trei amenzi cu acelaşi cuantum, în timp ce asistentul social din cadrul Primăriei Berevoeşti a fost sancţionat cu două amenzi în valoare totală de 2.000 de lei pentru nereguli în documentele legate de acordarea de ajutoare sociale localnicilor.
Prefectul Cristian Soare a trimis zilele trecute Corpul de Control la Primăria Berevoeşti. Acesta a precizat că printre neregulile constatate în documentele privind acordarea de ajutoare sociale de către Primăria Berevoeşti se numără: neefectuarea în termen a unora dintre anchetele sociale, neemiterea dispoziţiilor în termen, necalcularea orelor de muncă prin raportarea la salariul minim actualizat, nesoluţionarea în termen a cererilor pentru ajutor social, neîntocmirea proiectelor dispoziţiilor în termen.