Controversata primăriță de la Ștefănești, pusă pe treabă

18 August 2016

Încă de când și-a anunțat candidatura pentru Primăria Ștefănești, Ioana Jenica Dumitru a fost bombardată cu atacuri, chiar din partea alegătorilor. Decizia acesteia de a intra în lupta pentru scaunul de primar al orașului Stefănești a creat un val de critici, dar mai ales de întrebări din partea a sute de locuitori. Pe bună dreptate, oamenii au vrut să afle cine este această candidată care vrea să preia frâiele administrației orașului. Deși a obținut un mandat de deputat in anul 2012 pe listele partidului lui Dan Diaconescu, nimeni nu știa cine este Jenica Dumitru. Cele mai multe controverse au fost pe seama CV-ului său inexistent în spațiul public. A fost lansată ipoteza conform căreia Jenica Dumitru nu a terminat cele 12 clase, neajungând astfel să susțină examenul de Bacalaureat.

Cu BAC sau fără, deputata a ajuns pimăriță la Ștefănești, fiind susținută de PSD Argeș și beneficiind în campanie de sprijinul viceprimarului localității Ion Mihalcea. La mai bine de două luni de la alegeri, Jenica Dumitru se arată foarte implicată în exercitarea funcției. Merge pe teren pentru a analiza la fața locului problemele orașului, stă de vorbă cu oamenii și se consultă cu aceștia pentru a găsi soluții. "Multi înțeleg ca a fi primar inseamna a te "invarti" toata ziua pe un scaun in birou,ei bine,nu este asa.Munca unui primar este mai mult munca de teren,e nevoie de implicare,sa te zbați în a găsi soluții,dacă nu știi ce priorități ai și cum sa le gestionezi în mod util pentru cetățeni,nu rezolvi nimic concret.", a scris Jenica Dumitru pe pagina sa de facebook. (n.r. Greșelile de ortografie aparțin sursei citate)

Trebuie menționat faptul că primărița nu ratează să se fotografieze și să facă publică orice deplasare în teren. Potrivit trendului, la fel ca majoritatea aleșilor din Argeș, aceasta și-a creat o pagină de facebook prin care își informează cetățenii cu privire la toate acțiunile la care participă în fiecare zi.

 


Trust Media Impact logo